Postări

Se afișează postări din 2010

Misiune imposibilă: BootCamp în Suceviţa

Imagine
Dimineaţă, la ora 5,50, toată lumea era în gară... cu „şifonierul”. Urma să luăm trenul spre Rădăuţi şi-apoi un maxi spre Suceviţa. Toată lumea era somnoroasă, dar veselă. În tren, peripeţii: unii dintre noi ne-am mutat de 3 ori, era cât pe ce să facem cale-ntoarsă, iar un nene ne zâmbea „inocent” prin geamurile de la compartiment... Puţini dintre cei 15 temerari ştiau ce-i aşteaptă... circula un zvon că vom fi cazaţi într-o pensiune tip „spital”, cu surse de căldură incerte, iar masa se spunea că va fi „sumară”. Deja ipotezele exprimate de unii erau destul de pesimiste. Şi iată că după 4 ore şi 50 de minute ajugem la Pesiunea Daiana, din Suceviţa... şi surpriză! Începând de la bucătar până la piscină, saună şi sală de fitness, totul era peste aşteptări... „wow-ul” voluntarilor era semn că se anunţa o săptămână de vis. Şi ca să valorific momentul, pe această cale doresc să mulţumesc managerului şi personalului de la Pensiunea Daiana (Dagida Tur), pentru ospitali

Povestea bunicilor... nimănui

Imagine
Miercuri, 15 decembrie 2010, la Centrul de Tineret ASIRYS, începând cu ora 16,00, se va derula evenimentul: "Povestea bunicilor... nimănui". Invitaţii noştri speciali vor fi 15 bătrâni fără familie din comunitatea Târgu Frumos, care vor beneficia astfel de un spectacol de colinde şi cântece populare şi de o masă caldă. În cadrul evenimentului vor participa copiii din trupa de muzică "Moldova", care vor interpreta colinde şi cântece populare, tinerii din trupa ASIRYS care vor realiza piesa de teatru: "Să nu-l uităm pe Moş Crăciun!", voluntari ASIRYS, precum şi copiii membri ai Cenaclului NonFormal de Literatură, care vor citi creaţiile lor şi poveştile de viaţă ale bătrânilor părăsiţi în azile. Moş Crăciun va fi şi el invitat şi le va dărui cadouri bătrânilor fără familie. Proiectul este implementat de echipa NonFormalii, formată din membri activi ai Asociaţiei Super Tineri ASIRYS, fiind sprijinit de Fundaţia Dinu Patriciu cu 1000 lei şi de Supermarketul

Ziua îndrăgostiţilor, colinde, origami, latino night

Imagine
Sâmbătă, 11 decembrie 2010, la Centrul de Tineret ASIRYS se desfăşoară o serie de evenimente inedite: - 12,00 - 14,00: atelier de origami; - 16,00 - 18,00: seara îndrăgostiţilor (cu tombolă cu premii); - 18,00 - 21,00: concert extraordinar de colinde; - de la 21,00: seara latino - doar muzică latino şi 1 invitat special, de stand-up comedy. Tot sâmbătă, vom deschide şi expoziţia: "Povestea bunicilor nimănui", în cadrul supermarketului Nova Miro din Tîrgu Frumos. Seara îndrăgostiţilor va începe cu un show de stand-up comedy oferit de Dragoş, puţină muzică va mai înviora atmosfera, după care îndrăgostiţii vor participa la concursuri precum: cel mai lung sărut, jocuri pentru cupluri, declaraţii, toate acestea fiind punctate, iar câştigătorii vor primi un act de căsătorie by ASIRYS. Cei implicaţi în organizarea evenimentelor sunt: Marinela Moldovanu, Dana Dănescu, Adina Chircea, Dragoş Bălăiasa, Anca Gherasim, Mădălina Enea, Dany Diriţă, Mihaela Diana Podariu. Proiectul Şcoa

NonFormalii în Povestea Bunicilor

Imagine
Fundaţia Dinu Patriciu a scos la concurs 3 granturi pentru 3 proiecte dezvoltate de cei mai activi bursieri ai săi. Cum ASIRYS are printre voluntarii cei mai activi, o bursieră a fundaţiei, iată că organizaţia super tinerilor e din nou implicată într-un nou proiect, de data aceasta finanţat de Fundaţia Dinu Patriciu cu 1000 lei. Echipa de management a proiectului poartă numele sugestiv de "NonFormalii" şi e alcătuită din managerul de proiect, Marinela Moldovanu şi din coechipierii săi: Adina Chircea, Dana Dănescu, Mădălina Enea şi Mihaela Diana Podariu. Proiectul se numeşte "Povestea bunicilor" şi îşi propune să valorifice calităţile, abilităţile, competenţele şi experienţele de viaţă a 15 de bătrâni singuri de la Centrul de zi "Sfânta Paraschiva" şi din comunitatea Târgu Frumos, prin realizarea unei expoziţii şi a unui eveniment caritabil. Astfel, bătrânii vor avea şansa de a socializa, de a ieşi din monotonia în care trăiesc zi de zi şi vor primi o masă

Lansarea proiectului "Şi eu pot!"

Imagine
Suntem bucuroşi să vă anunţăm că Asociaţia "Salut Prieteni", una din organizaţiile partenere şi prietene ale ASIRYS, va lansa vineri, 3 decembrie, ora 16, în incinta Casei de Cultură "Mihail Sadoveanu", din Paşcani, proiectul „Şi eu pot!”. Proiectul este finanţat de Programul Tineret în Acţiune, cu sprijinul Comisiei Europene, cu suma de 5950 Euro şi se va desfăşura pe o perioadă de 12 luni, în Paşcani şi zona limitrofă. Proiectul îşi propune să le dezvolte copiilor cu probleme, abilităţile de creativitate, de socializare şi de comunicare prin realizarea de fotografii, expoziţii fotografice şi activităţi nonformale. De asemenea, prin albumele, CD-urile, ghidul proiectului şi instrumentul de educaţie nonformală photo-voice, comunitatea va putea vedea cum este reprezentată lumea prin ochii copiilor cu sindrom Down şi nu numai. În vara anului 2011, toţi cei 50 de participanţi în proiect - 17 copii şi adolescenţi, cu cei 17 asistenţi personali ai lor, echipa de proiec

Dans, muzică, glume, literatură... diversitate la Centrul ASIRYS

Imagine
Deşi nu prea s-a mai scris pe blog, la Centrul de Tineret ASIRYS, lucrurile se întâmplă. În fiecare săptămână se desfăşoară o diversitate de evenimente. Printre dezbateri şi întâlniri de informare, s-au conturat 4 proiecte durabile: - trupa de dans , coordonată de Marinela Moldovanu, care face repetiţii săptămânal, pregătindu-se pentru spectacole; - Cenaclul NonFormal de Literatură , coordonat de Dana Dănescu şi Adina Chircea, care se întâlneşte în fiecare duminică, la ora 13,00 şi unde tinerii pasionaţi de literatură se pot desfăşura creativ; - seara glumelor , coordonată de Dragoş Bălăiasa, unde toţi tinerii care vor să râdă, care ştiu bancuri, care vor să asiste sau să experimenteze show-uri stand-up comedy, se pot implica. Pentru a participa puteţi veni joi, 2 decembrie, la ora 18, la Centrul de Tineret ASIRYS; - trupa ASIRYS , coordonată de Mihaela Diana Podariu, care are 14 membri (Cătălina Mutihac, Dana Dănescu, Dragoş Bălăiasa, Dany Diriţă, Andreea Creţu, Diana şi Mădălina

ASIRYS caută noi Super Tineri!

Imagine
Termini liceul, termini facultatea, vrei să te angajezi... SURPRIZĂ! Ţi se cere experienţă! Competiţia pentru un loc de muncă bine plătit, care să-ţi şi placă e foarte mare. Nu e de mirare că ţi se cere experienţă. Aşa că ia-o din timp! VOLUNTARIATUL te ajută nu numai să câştigi experienţă, ci îţi vei face prieteni, relaţii, vei călători, îţi vei dezvolta abilităţi de organizare, antreprenoriale, de comunicare, creativitatea, adică vei avea mai multe oportunităţi de a te dezvolta personal şi profesional . Dacă vrei să fii voluntar ASIRYS , pentru prima oară lansăm o campanie de recrutare de voluntari. Pentru a te înscrie e necesar să faci 2 lucruri: - să completezi formularul de mai jos, pe care poţi să-l listezi (şi să-l dai unui voluntar ASIRYS) sau să-l trimiţi prin email la adresa supertineri@yahoo.com; - să vii la prima sesiune de informare ce va avea loc, vineri, 10 decembrie 2010, la ora 16,00 , la Centrul de Tineret ASIRYS din Târgu Frumos. Singura condiţie pe care va tre

3 în 1: cenaclu, dezbatere şi sesiune de evaluare

Imagine
Duminică, 7 noiembrie, e o zi 3 în 1.  De joi până sâmbătă au fost planificate şi desfăşurate 2 majorate. Astfel că duminică, vom desfăşura 3 evenimente diferite pentru a nu ieşi din trendul săptămânilor super-active socio-cultural. Începând cu ora 13, vă aşteptăm la Cenaclul Literar NonFormal. Aflat la la a III-a ediţie, Cenaclul se va derula în fiecare duminică, la aceiaşi oră, fiind dedicat tuturor pasionaţilor de literatură. În acest fel copiii şi tinerii (dar nu numai), vor avea ocazia de a-şi prezenta creaţiile, de a primi feedback, vor primi premii şi diplome, vor putea intra în echipa de redacţie a portalului www.tirgufrumos.ro şi vor putea beneficia de numeroase oportunităţi. Evenimentul este coordonat de Dana Dănescu şi Adina Chircea.  Apoi, de la ora 15, vă aşteptăm la Centrul de Tineret ASIRYS pentru a putea dezbate împreună tema: cum ne afectează viaţa, tehnologia şi reţelele sociale? E de bine, e de rău, care vă sunt opiniile? Evenimentul este coordonat de Vicky Bula

Ajutor!!! Tema la mate...

Imagine
Eşti în clasele I-VIII la o şcoală din Târgu Frumos şi zona limitrofă? Nu prea îţi place matematica sau pur şi simplu nu ai înţeles ultima lecţie la algebră, geometrie sau analiză matematică? Atunci vino marţi , 2 noiembrie, la ora 15,30 la Centrul de Tineret ASIRYS , să te ajutăm să iei 10. O echipă de voluntare eminente te vor medita gratuit, îţi vor explica şi îţi vor răspunde la întrebările ce ţin de matematică şi nu numai. Eveniment organizat de Anca Gherasim în cadrul proiectului Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali, iniţiativă finanţată de programul Tineret în Acţiune.

Atelier de origami

Imagine
Vrei să înveţi lucruri noi? Eşti pasionat de artă şi hand-made? Vrei să vezi o expoziţie originală de origami? Ţi-ar plăcea să înveţi cum să creezi diferite modele şi forme din hârtie? Dacă răspunsul este afirmativ, te aşteptăm miercuri, 3 noiembrie 2010, la ora 16:00 la Centrul de Tineret ASIRYS să participi la un atelier de origami . Îţi vei dezvolta creativitatea, vei învăţa cum să faci modele origami inovative şi îţi vei face mulţi prieteni. Eveniment organizat de Iulia-Cătălina Mutihac în cadrul proiectului Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali.

Floarea... o pată de culoare

Imagine
Luni, 1 noiembrie 2010, la ora 13:30 , sunteţi invitaţi la evenimentul: "Floarea... o pată de culoare" la Centrul de Tineret ASIRYS . Veţi afla prin intermediul unui test ce fel de persoană sunteţi, ce floare vi se potriveşte şi ce influenţă are floarea respectivă asupra personalităţii voastre. Evenimentul este organizat de Adina Chircea în cadrul proiectului Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali.

Ţara lui Ştefan cel Mare

Imagine
În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, maşina în care se deplasau Ion şi Doina Aldea Teodorovici spre Chişinău a intrat într-un copac în apropierea localităţii Coşereni, la 49 de kilometri de Bucureşti, România. În maşină se aflau patru persoane, şoferul şi însoţitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion şi Doina, aflaţi pe bancheta din spate, au fost striviţi între greutatea maşinii şi copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie naţională. Cu toate acestea autorităţile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă . ( Wikipedia ) In memoriam Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Asociaţia SUPER TINERI (ASIRYS) anunţă proiectul "Ţara lui Ştefan cel Mare", schimb de tineri: Moldova (România) - Republica Moldova.

Să prindă rădăcini!

Imagine
A mai trecut o zi şi odată cu ea s-a mai realizat un eveniment şi anume renumitele "Lecturi Urbane". Pot spune că a fost un eveniment plăcut, iar în ciuda vremii neprielnice au fost tineri dornici să deschidă şi să răsfoiască o carte, tineri care au dorit să vină şi să ne împărtăşească impresiile şi opiniile legate de această activitate. Timp de aproximativ o oră şi jumătate, la Flacăra Independenţei, în parc s-au citit celebre romane şi revista "Convorbiri Literare" sub privirea îndelungată a trecătorilor ce ne salutau cu zâmbetul pe buze şi a oamenilor ce lucrau în folosul comunităţii. În concluzie, a fost un eveniment binevenit şi întâmpinat cu braţele deschise şi care sperăm să devină un exemplu pentru tinerii care încă stau pasivi şi nu s-au decis să participe activ la astfel de activităţi. Am părăsit Esplanada cu speranţa că "Lecturile Urbane" din luna octombrie vor prinde rădăcini adânci în micul nostru orăşel, dar totuşi unic... şi va creşte din

Tîrgu Frumos în război... cultural, desigur!

Imagine
Luni a fost "Cenaclul Nonformal de Literatură", marţi - "Atelierul de scriere de proiecte", miercuri va fi "Lecturi urbane"... ce urmează? După cum vedeţi fiecare zi e specială pentru că am declarat război plictiselii, formalului şi inculturii. Şi să mai spună cineva că se plictiseşte în Tîrgu Frumos! Dar să continuăm... Joi , 28.10.2010, începând cu ora 15,15 , îi invităm pe toţi tinerii interesaţi de dezvoltare personală , la Centrul ASIRYS pentru a discuta (într-un cadru nonformal!) cu un specialist în domeniu, dl. Ionel Florea , din Iaşi. Vineri, 29.10.2010, începând cu ora 18 , se va derula un eveniment cultural ce are ca temă muzica populară. Evenimentul este adresat tuturor celor care apreciază cultura românească, muzica şi tradiţiile populare sau vor să afle lucruri noi în domeniu. La eveniment vor intrepreta cântece de muzică populară: Anca Gherasim şi trupa Şcolii de Nevăzători "Moldova", precum şi alţi invitaţi surpriză. Sâmbă

Lecturi Urbane în Târgu Frumos

Imagine
“Înainte de a deveni o filozofică amărăciune, cartea e o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi.” Tudor Arghezi Aflat la prima ediţie în oraşul Târgu Frumos, “ Lecturi Urbane ” (proiect cultural iniţiat de civika.ro) se va desfăşura miercuri , 27 octombrie 2010 pe Esplanada din oraş în cadrul proiectului "Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali". Această campanie s-a desfăşurat pentru prima dată în 2009 şi se alătură celorlalte oraşe susţinătoare ale mesajului „PRO Lectura”. Proiectul este unul de implicare civică şi are scopul de a promova lectura atât în locurile publice, cât şi în mijloacele de transport în comun. Voluntarii târgoveţi vor da „start cronometru”, în jurul orei 15.00, pe Esplanadă, lângă monumentul Flacăra Independenţei, unde vor citi şi iniţia conversaţii cu trecătorii în vederea încurajării şi promovării neconvenţionale a lecturii în spaţiile publice. Proiectul “Lecturi urbane” constituie obiectivul tinerilor voluntari d

Un orăşel prin furtună

Imagine
Astăzi s-a derulat prima activitate din cadrul Cenaclului NonFormal de Literatură. s-au prezentat diferite lucrări, unele pline de umor, altele de romantism sau realism, însă toate cu mesaj puternic. Cenaclul continuă şi duminică (31 octombrie) , ora 13,30 , la Centrul de Tineret ASIRYS , însă de această dată sunt invitaţi elevii din clasele V-VIII din Târgu Frumos şi zona limitrofă. Până atunci vă invităm să lecturaţi una din creaţiile Adinei Chircea (organizator al evenimentului alături de Dana Dănescu). Era o după-amiază obişnuită de vară. Stând ghemuită în fotoliu, priveam oraşul de la fereastra camerei mele aşezate la al doilea etaj al unui bloc cenuşiu dintr-un cartier construit în centrul oraşului. Eram fascinată de jarul asfinţitului ce învăluia tot văzduhul într-o lumină roşiatică; aşteptam ca şi puţinii trecători care se mişcau obosiţi înspre casă să-şi ridice măcar o clipă privirea, să vadă şi altceva decât cenuşiul trotuarelor dintr-un oraş ce părea pustiu într-un mom

La ce te gândeşti când auzi de Oxford?

Imagine
La un hotel, un dicţionar, o marcă de pantofi sau o universitate? Credem că ştim cel mai probabil răspuns, venit în urma celebrităţii date de o spectaculoasă tradiţie a ştiinţelor, a cercetării şi a performanţelor absolvenţilor, nu în ultimul rând a dezbaterilor. Programul Closer to Oxford www.closer2oxford.ro iniţiat de ARDOR şi partenerii săi în acest an universitar porneşte de la premisa că universitatea este cel mai profitabil loc în care îţi poţi pune la încercare ideile. Debate-ul online este prima invitaţie pe care proiectul ţi-o propune. Dilema la care trebuie să răspundă argumentele tale este una controversată: E timpul că posturile de televiziune private să aibă responsabilităţi educaţionale faţă de public? Sunt doi paşi pe care poţi să îi faci, dacă eşti student sau masterand în Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Timişoara: 1. Sună-ţi un prieten/prietenă şi convinge-l/o să faceţi o echipă de doi. Dacă nu ai echipă, îţi găsim noi. 2. Înregistrează-te pe site-ul www.closer2oxford.ro

Atelier de Scriere Proiecte de Tineret

Imagine
Ai câteva idei de proiecte, însă nu ştii cum să le pui în practică? Eşti interesat de finanţarea europeană? Vrei să înveţi practic cum se scrie un proiect? Ţi-ar place să devii membru activ ASIRYS? Dacă răspunsul este DA, la oricare din întrebările de mai sus, vino marţi, 26 octombrie 2010, la ora 15.30 , la Centrul de Tineret ASIRYS să participi la un atelier de scriere de proiecte de tineret. Vei învăţa să identifici o problemă şi să planifici soluţia - adică un proiect, te vei familiariza cu programul Tineret în Acţiune, iar în funcţie de motivaţia şi interesul tău vei putea deveni membru cu drepturi depline al unei echipe de proiect. Contribuţie: 2 lei - de care se va oferi o băutură caldă (ceai, ciocolată).

Cenanclu Literar NonFormal

Imagine
Luni, 25.10.2010, ora 14, vă aşteptăm la Centrul de Tineret ASIRYS la Cenaclul Nonformal de Literatură . Toţi pasionaţii de poezie, proză, schiţă, nuvelă etc., de fapt de tot ceea ce înseamnă literatură, sunt aşteptaţi să prezinte creaţii proprii sau pur şi simplu să participe la şuete literare sau să-şi exprime opinia în legătură cu literatura. Aşadar, dacă: - Ai creaţii proprii şi nu ai unde şi cui să le prezinţi? - Vrei să dovedeşti că ai talent sau pur şi simplu... vrei să să vii să vezi creaţiile colegilor tăi? - Vrei să îţi exprimi opinia în legătură cu literatura? ... Cenaclul Literar NonFormal este ceea ce cauţi! Evenimentul este organizat de Adina Chircea şi Dana Dănescu , în cadrul proiectului "Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali", proiect finanţat prin Programul Tineret în Acţiune, cu sprijinul Comisiei Europene.

Sesiune de evaluare "Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali"

Imagine
Duminică, 24 octombrie 2010 , ora 14 , la Centrul de Tineret ASIRYS , toţi beneficiarii proiectului "Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali" sunt invitaţi la o sesiune de evaluare. Vom discuta despre: ¤ punctajul acumulat până acum de către fiecare voluntar; ¤ posibilităţile de majorare a punctajului; ¤ stadiul activităţilor; ¤ tabăra din perioada 17-22 decembrie 2010. Prezenţa tuturor voluntarilor este foarte importantă!

Fashion Day în Târgu Frumos

Imagine
Fie că eşti pasionat de modă şi eşti mereu la curent cu “ce se mai poartă”, fie că nu ştii prea multe despre acest subiect, te invităm vineri, 22.10.2010 , începând cu orele 18:30 , la Centrul de Tineret ASIRYS, pentru a afla câte ceva despre istoria modei şi a urmări o prezentare interesantă. Ulterior vom vedea un film tematic, pe care îl vom comenta. Un mic secret de la eveniment: veţi putea admira o paradă de modă unică, un contrast între anii 1920 şi 2010. Evenimentul este organizat de Loredana Muşat, în cadrul proiectului "Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali", proiect finanţat prin Programul Tineret în Acţiune, cu sprijinul Comisiei Europene.

Seara Hip-Hop

Imagine
Hip-hop-ul nu se ascultă, se simte! Hip-hop-ul este o adevărată artă a muzicii prin care se exprimă trăiri intense, adevărate, sentimente şi adevăruri profunde. Dacă vrei să afli mai multe despre cultura hip-hop, vino sâmbătă, 16.10.2010 , la ora 20:00 , la Centrul de Tineret ASIRYS şi vei afla mai multe. Nu sta deoparte. Implică-te! La eveniment sunt invitaţi voluntarii ASIRYS şi prietenii acestora, precum şi pasionaţii de muzică hip-hop. Costumaţia recomandată... se ştie: hanorace, pantaloni largi, bandane etc. La intrare se va percepe o contribuţie de 4 lei, de care se va oferi un suc (0,5 l). Toată seara se va cânta şi se va dansa doar în ritm de hip-hop.

Horoscopul buclucaş şi seara de film

Imagine
Vineri, 8 octombrie , la ora 19,30 vă invităm la Centrul de Tineret ASIRYS , la o seară plină de umor, cu Horoscop Buclucaş şi bancuri astrale. Din program: pe lângă discuţiile pe marginea: "au sau n-au zodiile relevanţă", vom participa la câteva jocuri nonformale, cu rol de a ne dezvolta abilităţile de comunicare nonverbală şi vom urmări o prezentare inedită. Apoi, începând cu ora 21,30 , dăm startul la Seara de Film ... Cum se roagă oamenii din fiecare zodie Berbec : Doamne Dumnezeule, te rog să îmi dai şi mie răbdare... şi poţi să faci asta chiar acum? Taur : Doamne Dumnezeule, ajută-mă să accept schimbarea, dar nu prea repede... Gemeni : Doamne Dumnezeule, te rog să... dar... Cine este Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? De ce este Dumnezeu? Cum arată? Ce face? Cum face? Ce spune? Rac : Doamne Dumnezeuleee!!! Leu : Da, Doamne, ce mai faci? (o atitudine de egalitate ca aceasta nu mai găsiţi nicăieri!) Fecioară : Doamne Dumnezeule, te rog să ne faci perfecţi, dar să nu o dai î

Mai există prieteni adevăraţi?

Imagine
" Am învăţat că oricât de bun îţi este un prieten, oricum te va răni din când în când, iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta! " (Octavian Paler) "Mai există prietenie adevărată?" Această întrebare ne-o punem poate în fiecare zi... Unii zic că nu, alţii că da, prin urmare ne-am gândit să organizăm o masă rotundă, la care să discutăm şi să prezentăm PRIETENIA. Aşadar, vino vineri, 1 octombrie 2010, ora 19.00, la Centrul de Tineret ASIRYS , să afli cât mai multe despre prietenii tăi şi despre ceea ce înseamnă prietenia! Printre întrebările ce vor primi răspuns enumerăm: Ce facem cu cei care doar pretind că ne sunt prieteni? Iubirea distruge prietenia? Lumea virtuală ne face să devenim cunoscuţi sau doar singuratici? De ce nu avem prieteni adevăraţi? Cum este un adevărat prieten? Te aşteptăm vineri pentru a ne bucura împreună de atmosfera caldă a spiritului tânăr de adolescent! Iar sâmbătă , începând cu ora 22 , te invităm la o petrecere dedicată prieteniei , und

Phoenix - măiastra pasăre de foc

Imagine
„În Timişoara, când am cântat acel cântec - Imn pentru Timişoara, tot stadionul a aprins lumânări [...] şi s-a pus în genunchi... Cântam, şi aud că sună tot mai prost: n-am mai auzit aia, n-am mai auzit aia; când mă întorc, băieţii plângeau. Pe scenă nu se mai putea cânta. Iar eu, cu noduri în gât până aici, m-am chinuit să termin piesa, trebuia terminată cumva, indiferent cum [39]...” — Nicu Covaci Fie să renască, Numai cel ce har Are de-a renaşte, Curăţit prin jar, Din cenuşa-i proprie Şi din propriu-i scrum, Astăzi, ca şi mâine, Pururi şi acum. Îţi place sau vrei să ştii mai multe despre PHOENIX şi tot ce e legat de măiastra pasăre de foc? Te-ai plictisit acasă şi vrei o seară de neuitat? Noi îţi dăm un motiv ca să scapi de plictiseală şi monotonie! Vino vineri seara (24.09.2010), începând cu ora 18:00, la Centrul de Tineret ASIRYS pentru: a cânta cu noi melodiile tale preferate; a dezbate misterul versurilor şi a descoperi istoria PHOENIX. Invitaţi speciali: trupa CARISMA care

Sâmbătă e "Black & White" Party!

Imagine
De-acum că s-a deschis Centrul de Tineret ASIRYS, zilele de vineri şi sâmbătă sunt zile rezervate distracţiei. În fiecare vineri va fi seară de karaoke şi în fiecare sâmbătă vom avea câte o petrecere tematică. Prima seara de karaoke a fost mai mult decât distractivă, pentru unii dintre noi s-a terminat la 7 dimineaţa. Dar să continuăm... în această seară e "Black & White Party", adică toată lumea va veni îmbrăcată în alb şi negru sau doar în alb sau negru. Muzica e bună, atmosfera e "safe", suntem între prieteni, nu se fumează (e singurul club din oraş unde nu se fumează în interior), puteţi socializa şi afla lucruri noi despre proiectele ASIRYS etc. Vă aşteptăm!

Vineri e karaoke

Imagine
Vineri, 17 septembrie , începând cu ora 19 şi terminând cu miezul nopţii, la Centrul de Tineret ASIRYS se întâmplă KARAOKE! Eşti pasionat sau nu de muzică, vrei să cânţi sau să vezi ce voci "suave" au ceilalţi, atunci vino vineri încărcat de energie, că distracţia e garantată!

La lansarea Casei de Cultură a Tinerilor

Imagine
Într-un articol anterior, Dana ne-a povestit despre cum a fost la Business Party. La cererea cititorilor, revin cu un articol care să detalieze ce anume s-a întâmplat la festivitatea de deschidere a Centrului de Tineret ASIRYS. Invitaţii au început să sosească pe la ora 18, primul venit a fost dl. Costel Păduraru (managerul de la Abator, cunoscut ca şi Sturion). Apoi au sosit domnii: Costel Miron (manager Nova Miro), Relu Grebinişan (directorul Clubului Copiilor), Vasile Afilipoaie (viceprimar), Costel Colotin (antreprenor şi consilier local), Adrian Ureche (şef Poliţia de Proximitate), Cătălin Benţa (director Şcoala Generală Brăeşti), Puiu Doleanu (profesor) şi Cătălin Zăpodeanu (manager Zap Confecţii Metalice). De asemenea, au fost prezente doamna Iolanda (director SAM) şi doamna Lera (director adjunct SAM). Au mai fost invitaţi şi mulţi alţi oameni de succes ai oraşului Târgu Frumos, însă aceştia dintr-un motiv sau altul nu au putut fi prezenţi... dar vom mai organiza evenimente

Căutăm tineri talentaţi la dans, muzică şi teatru

Imagine
Eşti pasionat de dans, teatru sau muzică? Ai talent la oricare din aceste 3 domenii? Dacă răspunsul este DA, Asociaţia ASIRYS te caută! Vino, sâmbătă, 18 septembrie, ora 14, la Centrul de Tineret ASIRYS din Tîrgu Frumos (vizavi de Zap Confecţii Metalice), la preseleţie! Dacă te vei număra printre tinerii selectaţi, vei face parte din trupa de dans, muzică şi teatru ASIRYS, putând astfel să beneficiezi de oportunităţi importante de dezvoltare şi promovare. Printre avantajele pe care le ai dacă vei fi selectat: cursurile sunt gratuite şi vei avea posibilitatea de a participa la festivaluri, petreceri şi alte evenimente naţionale şi internaţionale (tot gratuit!). Dacă ai întrebări, scrie-ne pe supertineri@yahoo.com.

Distracţie în prima zi de şcoală

Imagine
Iată că soseşte şi prima zi de şcoală. Pentru mulţi dintre noi tinerii, nu e o veste minunată, însă ca să ne consolăm că vara a trecut, ne spunem că tot răul e spre bine. Printre ultimele zvonuri, se numără şi informaţia că anul acesta nu ar mai fi festivitate de deschidere, ci intrăm direct în ore. Însă nu prea cred că e adevărat. Oricum o să vedem la faţa locului. Şi pentru că mâine e prima zi de şcoală, trebuie să ieşim în oraş, ca în fiecare an, cu toată clasa, ca să fie de bun augur. Anul acesta vă recomand să mergeţi la Centrul de Tineret ASIRYS. Pe lângă faptul că centrul e conceput să fie un fel de PUB, acolo te simţi ca în familie şi distracţia e garantată. Arată destul de drăguţ, totul e realizat de tineri voluntari din materiale/mobilier reciclat şi recondiţionat. La ASIRYS PUB o să puteţi vedea prima tejghea din cauciucuri, muzica e bună, se găsesc de toate (de la ceai, ciocolată, sucuri aromate la dedicaţii speciale) şi nu se fumează în interior, ci doar pe terasa sp

Ultima zi de muncă şi prima zi de distracţie

Imagine
Timp de o săptămână voluntarii activi ai asociaţiei de tineret ASIRYS au muncit pe brânci la amenajarea sediului lor! A fost muncă multă, dar am reuşit! Am reuşit să văruim pereţii, am reuşit să scoatem "puţinul" praf din mochete... mai pe scurt, am reuşit tot ce ne-am propus. Şi uite aşa am organizat şi Business Party. "Ce s-a întâmplat acolo?", "Ce am făcut?" sau "Cum a fost?"... păi hai să vă povestesc! Începem cu sâmbătă, ultima zi de muncă şi prima zi de distracţie, ce a sosit mai repede decât ne aşteptam. Prea repede ar zice unii dintre noi! De ce spun că a venit prea repede? Pentru că sâmbătă, cu 2 ore înainte de eveniment, nu am reuşit să terminăm tot ce ne-am propus. Mai aveam de aranjat sala, iar stresul şi nervii începuseră să crească. Însă până la urmă ne-am mobilizat şi înainte să sosească invitaţii, oamenii de succes ai oraşului Târgu Frumos (bine, o parte din ei), totul era pus la punct... Totul era perfect! E ora 18