Atelierul lui Demostene

"Raise your voice" este un proiect pe care îl pregătim pentru termenul limită din mai, a Programului Tineret în Acţiune. E deja scris, dar vrem să-l îmbunătăţim, iar pentru aceasta vom începe să-l implementăm. Finanţarea pe care dorim să o obţinem, va acoperi în special partea legată de funcţionarea Atelierului lui Demostene (*Demostene este modelul pe care l-am ales în arta oratoriei. Povestea lui este cu atât mai relevantă pentru cei care se află la început de drum în arta oratorică, Demostene s-a bîlbîit din copilărie și pronunța incorect sunetele, dar avea o dorință mare de a deveni orator și prin exerciții a devenit un mare orator.) şi de realizarea boot-campului de dezvoltare personală pentru cei mai activi tineri. 

Dacă sunteţi tineri cu vârsta cuprinsă între 14-30 de ani şi doriţi să vă implicaţi în acest proiect, tot ce trebuie să faceţi e să completaţi un chestionar şi să participaţi la întâlnirile ASIRYS, care vor fi anunţate după data de 26 februarie.

Activităţile proiectului se vor desfăşura în cel puţin 2 comunităţi, în paralel, în Tîrgu Frumos şi Paşcani. Dorim să realizăm proiectul şi în Iaşi, încă aşteptăm să vedem dacă putem mobiliza suficienţi voluntari din Iaşi. 

Proiectul are 5 etape:

Etapa 1 (Promovarea): Proiectul va fi promovat atât în mediul online, prin intermediul paginii de facebook, a blogului şi a siteului, dar şi offline prin informarea şi promovarea proiectului în liceele din Tîrgu-Frumos şi Paşcani. 

Etapa 2 (Înscrierile): Tinerii care doresc să se înscrie, vor trebui să completeze un formular online, disponibil la:


                          CHESTIONAR RAISE YOUR VOICE

Răspunsurile la aceste întrebări vor ajuta coordonatorii să îi cunoască pe viitorii participanţi, aceştia din urmă dacă vor răspunde la aceste întrebări, vor trece în următoarea etapă.

Etapa 3 (Prima selecţie în funcţie de înscriere): Vor fi aleşi câte 25 participanţi dintre cei înscrişi.

Etapa 4 (Etapa preliminară): Cei 25 de tineri înscrişi pentru fiecare din cele 2 oraşe participante vor participa la un curs de formare nonformal unde îşi vor dezvolta abilităţile de comunicare, cele antreprenoriale şi media (vor realiza piese de teatru legate de teme precum cetățenia activă, vor realiza un buletin de ştiri despre voluntariat şi activităţi non-formale şi un plan de dezvoltare a comunităţii din care fac parte în domeniul social). De asemenea, în această etapă, vom încerca să adunăm cât mai multe resurse gratuite (cărţi, materiale video) prin care să identificăm care sunt secretele unui bun orator. Cei mai activi tineri, vor deveni membri în „Atelierul lui Demostene”.

Etapa 4 (Atelierul lui Demostene şi selecţia finală): După selecţia celor mai activi tineri, vom da startul practicii, în cadrul unui atelier care să dezvolte participanţii în arta oratoriei. În acest cadru, vom desfăşura în Paşcani şi Târgu Frumos, activităţi precum:


  1. Sesiune plenară oratorică cu teme de discuţie bazate pe dimensiunea europeană;
  2. Scurtă sesiune de informare despre programul Tineret în Acţiune în comunitate;
  3. Organizarea a două întâlniri cu 2 specialişti - voluntari de artă oratorică;
  4. Vizionarea de videoclipuri educaţionale în ceea ce priveşte vorbitul în public, sursa principală fiind TEDx datorită calităţii şi profesionalismului cu care speakerii tratează o anumită temă.
  5. Exprimarea opiniei în mod public în ceea ce priveşte o temă de interes local sau naţional, care va contribui la conştientizarea faptului că este important să activăm ca şi cetăţeni europeni.
  6. Înregistrarea unor emisiuni.
  7. Studii de caz despre Demostene, dar şi despre alţi oratori de succes, din trecut şi prezent.

Etapa 5 (bootcamp): După activităţile desfăşurate pe plan local, va urma bootcampul unde se vor experimenta noi metode de dezvoltare personală. În funcţie de participarea la etapele anterioare vor fi selectaţi cel puţin 7 tineri din fiecare comunitate, ce vor avea oportunitatea de a participa la bootcamp-ul care se va desfăşura într-o zonă montană. 

Comentarii

Alexandra Muscalu a spus…
Dați share la acest articol și vorbiți-le prietenilor voștri despre acest proiect! Este o oportunitate de-a dreptul să-ți dezvolți abilitațile și să-ți învingi temerile într-un mediu care nu intimidează,printre oameni care doresc să crească moral și să se maturizeze!

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani