Târgu Frumos – mai vechi decât descălecatul Moldovei

Oraşul Târgu Frumos este unul dintre cele mai vechi oraşe din nordul Moldovei. Cunoscutul editor de documente M. Costăchescu ajunge la concluzia, pe baza documentelor dinaintea lui Ştefan cel Mare, că Târgu Frumos este un târg mai vechi decât descălecatul Moldovei (1359), iar istoricul Nicolae Iorga apreciază că este unul dintre cele mai vechi târguri orăşeneşti ale noastre.

Vestigii arheologice descoperite în centrul oraşului, în punctul numit Siliştea Târgului, stau dovadă pentru existenţa unei aşezări urbane încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, din vremea lui Petru I Muşat (1375-1391) şi Alexandru cel Bun (1400-1431).

Prima ştire documentară datează din 5 octombrie 1448, când Petru al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, dăruia mănăstirii Sf. Nicolae din Probota (Poiana Siretului) ceară de la Târgu Frumos. Un document similar s-a păstrat din 1466, înregistrând aceeaşi danie pentru aceeaşi mănăstire, întărită de domnul Ştefan cel Mare (1457-1504) pentru că în această mănăstire fusese înmormântata Maria-Oltea, mama voievodului.

Ulterior, Târgu Frumos este pomenit frecvent în documente, păstrându-se menţiuni succesive din 1449, 1450, 1453, 1454, 1466. Din documente întocmite în cancelarie sau însemnări ale călătorilor străini transpare faptul că localitatea avea tradiţie, era bine închegată, utiliza sigiliu propriu şi beneficia de o bună organizare. Până în 1834, a fost capitala Ţinutului Cârligatura. Un avantaj l-a constituit plasarea târgului la punctul de întâlnire a cinci ţinuturi, în drumul poştelor domneşti şi pe traseul mai multor drumuri comerciale.

Pe parcursul Evului Mediu, în localitate a funcţionat o curte domnească de popas şi un palat domnesc, despre care se consideră că a fost construit de domnul Vasile Lupu (1634-1653). Dimitrie Cantemir amintea, în Descrierea Moldovei, că la Târgu Frumos exista o casă domnească de piatră îngrijită de un pârcala. Domnul Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546) a ctitorit în 1541 Biserica Domnească cu hramul Sf. Paraschiva.

Totuşi, începând cu secolul XVI, oraşul a avut mult de suferit din cauza incursiunilor de pradă ale polonezilor şi tătarilor (între care se remarcă incursiunea hanului tatar Bet-Gherei din 1512, în timpul căreia oraşul a fost prădat şi ars). În plus, artera principală de comunicaţii se mută pe Valea Siretului.

În perioada fanariotă, domnul Matei Ghica (1753-1756) a oferit ca danie moşia Târgului Frumos Schitului lui Tărâţă, care a început să perceapă bezmăn (taxă) de la târgoveţi în scopul refacerii Bisericii Sf. Paraschiva, ajunsă într-o stare gravă de degradare. Bezmănul a afectat şi mai mult starea economică a târgului, obişnuit până atunci să beneficieze de toate veniturile sale.

În compensaţie, domnul Grigore Callimachi (1761-1764, 1767-1769) emite un act, în 3 iulie 1763, prin care interzice călugărilor de a percepe bezmănul şi, pentru a spori populaţia târgului, cheamă de pretutindeni orăşeni noi (“tuturor celor ce vor vrea din părţi străine să vie să se aşeze în Târgul Frumos, care vor fi oameni străini…”), care să fie scutiţi de taxe şase luni, urmând apoi să plătească o dajdie scăzută . Acesta este primul hrisov de repopulare cunoscut şi este adresat în primul rând evreilor, care aduceau cu ei negoţul, meşteşuguri şi puteau contribui la înflorirea târgului.

Nu toţi domnii ce au urmat au respectat scutirea de bezmăn, târgoveţii depunând timp de mai multe decenii jalbe la domnie pentru respectarea drepturilor lor. Ca răspuns la o astfel de jalbă, domnul Scarlat Callimachi (1812-1819) emite un document pe 5 septembrie 1815, care este, putem spune, actul de naştere a versiunii moderne a Târgului Frumos. Actul stinge mare parte din litigiile existente, pune ordine în regimul proprietăţilor şi al impozitelor, stabileşte un model de conducere şi administrare a oraşului, reglementează viaţa economică (în special, iarmaroacele), impune târgoveţilor sarcini de autoadministrare etc.

Actul lui Scarlat Callimachi reînnoieşte şi invitaţia către străinii care ar dori să se aşeze în oraş, deci şi către evrei, dar într-o formă mai restrictivă: aceştia urmează să fie aşezaţi într-o mahala a târgului şi să contribuie în special la treburile obşteşti, la întreţinerea podurilor, la stingerea incendiilor etc.

Secolul al XIX-lea este prielnic pentru Târgu Frumos, care cunoaşte o dezvoltare lină, dar constantă. Conducerea târgului era compusă din patru epitropi, care erau răspunzători cu averea pentru dregătoria lor. Oraşul avea un serviciu de incendiu, un serviciu pentru îngrijirea străzilor, a podurilor şi a locurilor pe care se făceau iarmaroacele. Târgu Frumos era faimos în special pentru târgurile sale cu vite, la care veneau şi negustori străini.

Un semn al dezvoltării oraşului este apariţia învăţământului. înfiinţarea unei şcoli la Târgu Frumos a fost proiectată în 1832, dar a fost realizată abia în 1841. Şcoala de băieţi avea la înfiinţare 29 de elevi şi un învaţător. La sfârşitul secolului XIX, şcoala se va muta pe locaţia unde astăzi se afla Liceul Ion Neculce.

Din 1857 a funcţionat şi o şcoală primară de fete. Pâna la primul război mondial au absolvit şcoala primară 891 de băieţi şi 636 de fete. Cel mai cunoscut dintre absolvenţi este reputatul chimist Petru Poni (1841-1925). Dintre personalităţile care au trăit sau au trecut prin Târgu Frumos putem aminti pe cronicarul Ion Neculce (1672-1745), criticul Garabet Ibrăileanu (1871-1936), scriitorul Ion Creangă (hirotonisit diacon la Biserica Sf. Paraschiva în 1859) etc.