Activităţi de voluntariat

Nu mai e mult până vom ajunge la 100 de proiecte internaţionale! În ultimii 3 ani, am trimis tineri din toată ţara, în proiecte organizate în peste 25 de ţări din Europa. Cum? E o poveste lungă. La început a fost doar un proiect, apoi toate au venit în lanţ datorită implicării active.

Pentru 2015, planul este să continuăm să trimitem tineri în Europa, dar dorim să şi găzduim cel puţin 100 de tineri din diverse ţări, în proiecte organizate de noi, la nivel local, regional sau naţional.

Dacă îţi doreşti să participi într-un proiect european, procedura e simplă: e nevoie să fii activ! În general, solicităm tinerilor interesaţi să realizeze 2 activităţi de voluntariat înainte şi 2 activităţi la întoarcere. Activităţile pot fi realizate offline sau online. Pentru că deseori primim întrebarea "Ce fel de activităţi să realizăm?", ne-am gândit să postăm o listă cu activităţi posibile. Sunt doar exemple, puteţi veni oricând cu idei noi.

- realizarea de interviuri cu diverse personalităţi locale,
- scrierea de articole de promovare turistică/culturală a comunităţii,
- scrierea de articole despre democraţia participativă,
- organizarea unei simulări ale alegerilor europarlamentare într-o şcoală,
- realizarea de foto-reportaje pe teme la alegere, - See more at: http://asirys.blogspot.ro/2014/01/activitati-young-european.html#sthash.wjIfOXwD.dpuf
- realizarea de interviuri cu diverse personalităţi locale,
- scrierea de articole despre voluntariat, dezvoltare comunitară, arte, educaţie nonformală, experienţe personale în proiecte etc.,
- realizarea de foto-reportaje pe teme la alegere,
- promovarea organizaţiei în mediul online (de exemplu: trimitere invitaţii like către pagina noastră:  www.facebook.com/ASIRYS)
- promovarea organizaţiei în şcolile comunităţii în vederea recrutării de noi membri şi a informării elevilor asupra beneficiilor voluntariatului şi educaţiei nonformale,
- scrierea de articole, realizarea de fotografii sau desene etc. pentru revista internaţională: European Dignities - www.facebook.com/europeandignities.

Alegeţi 2 activităţi din listă sau veniţi cu alte 2 noi idei, şi trimiteţi-le pe adresa voluntarasirys@gmail.com, menţionând pentru care proiect aplicaţi! 

De asemenea, vă invităm să vă înscrieţi şi în baza noastră de date: https://docs.google.com/forms/d/1a2FXEtIb3tuGAxJZZRoK3NkhgUzFpb56RQuKALn75DM/viewform

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani